Articolul 1
Art. 1 din HOTĂRÂRE nr. 368 din 2 aprilie 2003 pentru aprobarea plăţii contribuţiei României la bugetul celui de-al saselea Program-cadru al Comunităţii Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică şi activităţi demonstrative şi al celui de-al saselea Program-cadru al Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom), precum şi pentru aprobarea sprijinului financiar acordat participanţilor români, inclusiv pentru măsuri de stimulare a participării acestora
(1) Se aprobă plata contribuției României, pentru perioada cuprinsă între anii 2003-2006 inclusiv, la bugetul celui de-al saselea Program-cadru al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative și al celui de-al saselea Program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru activități de cercetare și instruire, denumite în continuare PC 6, în echivalent în lei a 77.266.000 euro.
(2) Plata contribuției se efectuează din fonduri alocate de la bugetul de stat Ministerului Educației și Cercetării și din fonduri PHARE, astfel:
a) în anul 2003 din totalul de 14.240.000 euro, echivalentul în lei a 7.120.000 euro se suporta de la bugetul de stat, iar diferența, din fonduri PHARE;
b) în anul 2004 din totalul de 17.230.000 euro, echivalentul în lei a 8.615.000 euro se suporta de la bugetul de stat, iar diferența, din fonduri PHARE;
c) în anul 2005 din totalul de 22.898.000 euro, echivalentul în lei a 11.449.000 euro se suporta de la bugetul de stat, iar diferența, din fonduri PHARE;
d) în anul 2006 din totalul de 22.898.000 euro, echivalentul în lei a 11.449.000 euro se suporta de la bugetul de stat, iar diferența, din fonduri PHARE.
(3) Contribuția suportată de la bugetul de stat pentru anii 2004-2006 se va ajusta în mod corespunzător pe baza comunicărilor primite în fiecare an din partea Comisiei Europene, ținându-se cont de evoluția factorului de proportionalitate rezultat din raportarea produsului intern brut al României la suma produsului intern brut al statelor membre și al României, exprimate în prețuri de piața conform ultimelor date statistice publicate de Eurostat, și a eventualelor reduceri aplicate din partea Comisiei pentru anii 2005 și 2006.
(4) Plata contribuției la bugetul PC 6 se face în doua transe anuale egale, care se vor plati în lunile februarie și iulie ale fiecărui an. Din fondurile alocate de la bugetul de stat se va acoperi, de regula, prima transa, urmând ca transa a doua să fie acoperită integral din fondurile PHARE. În anul 2003 prima transa se va plati în luna aprilie 2003.