Articolul 2
Art. 2 din INSTRUCŢIUNE nr. 1 din 5 martie 2003 referitoare la obligaţiile angajatorilor sau reprezentanţilor acestora, precum şi ale autorilor, realizatorilor de anunţuri publicitare şi reprezentanţilor acestora cu privire la condiţionarea prin anunţ şi/sau concurs a ocupării unui post, precum şi publicarea acestor anunţuri
Autorii materialului publicitar și/sau mesajului publicitar și reprezentanții legali ai mijlocului de difuzare au obligația de a nu difuza materiale publicitare și/sau mesaje publicitare ce conțin anunțuri privind ocuparea unui post, oricare ar fi mijlocul de comunicare ce face posibil transferul informatiei, dacă acestea restrang participarea persoanelor interesate, în baza criteriilor prevăzute la art. 1.