Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 334 din 20 martie 2003 privind trecerea Institutului Naţional Roman de Tracologie din Bucureşti din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării la Academia Română, ca Centru de Tracologie, în cadrul Institutului de Arheologie "Vasile Parvan"

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din HOTĂRÂRE nr. 334 din 20 martie 2003 privind trecerea Institutului Naţional Roman de Tracologie din Bucureşti din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării la Academia Română, ca Centru de Tracologie, în cadrul Institutului de Arheologie "Vasile Parvan"

(1) Ministerul Finanțelor Publice este autorizat sa introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri în structura bugetului de stat pe anul 2003, în bugetul Ministerului Educației și Cercetării și în bugetul Academiei Române, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.

(2) Se autorizeaza Ministerul Educației și Cercetării și Academia Română să efectueze, pe baza datelor de execuție bugetară la 31 martie 2003, regularizarea creditelor bugetare deschise și a plăților de casa efectuate.

(3) Ministerul Educației și Cercetării și Academia Română vor actualiza, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, structura posturilor și a cheltuielilor cu salariile pe anul 2003, ca urmare a aplicării prevederilor acesteia.