Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 331 din 6 martie 2003 pentru aprobarea măsurilor privind întărirea managementului siguranţei navelor de tip Ro-Ro ferry care transporta şi pasageri şi care operează în serviciu regulat
În înțelesul prezentului ordin, termenii utilizați se definesc după cum urmează:
a) Autoritatea Navala Română - organ tehnic de specialitate din subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, căruia i se deleagă competentele privind aplicarea prevederilor prezentului ordin;
b) nava de tip Ro-Ro ferry care transporta și pasageri - o nava maritima de pasageri cu facilități privind imbarcarea și debarcarea vehiculelor rutiere sau feroviare pe propriile roti și care poate transporta mai mult de 12 pasageri, denumita în continuare nava Ro-Ro ferry;
c) companie - proprietarul unei nave Ro-Ro ferry sau orice altă persoană fizica ori juridică, cum ar fi managerul sau agentul de închiriere în regim de bare-boat, care și-a asumat răspunderea pentru operarea navei Ro-Ro ferry de la proprietar;
d) serviciu regulat - o serie de voiajuri efectuate de nave Ro-Ro ferry care operează pentru deservirea traficului între porturi românești sau între porturi românești și porturile statelor membre; sau
1. conform unui program publicat; ori
2. voiajurile se efectuează cu o asemenea frecventa care poate fi recunoscută ca serviciu regulat;
e) organizație recunoscută - o societate de clasificare recunoscută conform criteriilor stabilite de legislația europeană;
f) Codul I.S.M - Codul internațional de management pentru exploatarea în siguranța a navelor și pentru prevenirea poluarii (Codul internațional de management al siguranței) adoptat de Organizația Maritima Internationala prin Rezoluția A.741(18) din 4 noiembrie 1993 și modificat prin amendamentele adoptate de Organizația Maritima Internationala prin Rezoluția M.S.C. 104(73) din 4 decembrie 2000, acceptat de România prin Legea nr. 85/1987, modificată și completată prin ;
g) administrație - Autoritatea Navala Română pentru navele Ro-Ro ferry care arboreaza pavilion român și autoritatea competentă a statului care acorda navei Ro-Ro ferry dreptul sa arboreze pavilionul acesteia;
h) document de conformitate/document de conformitate interimar - documentul eliberat unei companii în conformitate cu prevederile Codului I.S.M.;
i) certificat de management al siguranței/certificat de management al siguranței interimar - certificatul eliberat unei nave Ro-Ro ferry în conformitate cu prevederile Codului I.S.M.