Articolul 10
Art. 10 din HOTĂRÂRE nr. 285 din 13 martie 2003 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Euroconf"-S.A. prin divizarea parţială a Regiei Autonome "Rami-Dacia"
- Anexa 1
- Capitolul 4 Capitalul social şi acţiunile
(1) Reducerea capitalului social va putea fi facuta numai după doua luni din ziua în care hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor de reducere a capitalului social a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Hotărârea de reducere a capitalului social va trebui să respecte minimul de capital social fixat de lege, sa arate motivele pentru care se face reducerea și procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
(2) Când societatea comercială a emis obligațiuni, nu se va putea proceda la reducerea capitalului social prin restituiri făcute acționarilor din sumele rambursate în contul acțiunilor decât în proporție cu valoarea obligațiunilor rambursate.
(3) Orice creditor al societății comerciale, anterior publicării hotărârii prevăzute la alin. (1), poate face opoziție în termen de doua luni de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în condițiile prevăzute de lege.
(4) Opoziția suspenda executarea hotărârii față de oponent până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.