Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 68 din 26 august 1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din ORDONANŢĂ nr. 68 din 26 august 1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional

Pentru asigurarea unui cadrul organizatoric adecvat, care să realizeze o protecție reală a patrimoniului cultural național, precum și pentru aplicarea unitară a prevederilor legale, următoarele organisme se reorganizează după cum urmează:

a) Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice se reorganizează în Comisia Națională a Monumentelor Istorice și este organ științific de specialitate al Ministerului Culturii, având rolul de consultanță și avizare științifică în domeniul cercetării, inventarierii, evidenței, evaluării, protecției, conservării-restaurării, punerii în valoare și revitalizării monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice.

Comisia Națională a Monumentelor Istorice funcționează pe baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului culturii și este formată din președinte, numit de ministrul culturii, și din membri activi și onorifici desemnați conform regulamentului acesteia.

Lit. a) a alin. 1 al art. 9 a fost modificată de lit. b) a , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 30 mai 1995.

b) abrogată.

Lit. b) a alin. 1 al art. 9 a fost abrogată de alin. (2) al , .

c) În cadrul Ministerului Culturii se reorganizează Direcția monumentelor istorice.

Directorul Direcției monumentelor istorice este, de drept, secretar al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice;

Lit. c) a alin. 1 al art. 9 a fost modificată de lit. c) a , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 30 mai 1995.

d) abrogată.

Lit. d) a alin. 1 al art. 9 a fost abrogată de alin. (2) al , .

De la data intrării în vigoare a prezentei legi, se înființează Institutul Național al Monumentelor Istorice, instituție publică având personalitate juridică, subordonat Ministerului Culturii, cu atribuții în domeniul cercetării, expertizării pentru avizări și evidenței monumentelor istorice.

Personalul din cadrul Direcției Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice se transferă, în interesul serviciului, la Ministerul Culturii și la unitățile subordonate acestuia, prin exceptare de la prevederile art. 2 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1994

.

Alin. 2 al art. 9 a fost introdus de lit. d) a , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 30 mai 1995.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.