Articolul 13
Consultare
Art. 13 din ACORD nr. 302 din 29 iulie 1976 ***Republicat între Guvernul României şi Guvernul Statului Kuwait privind transporturile aeriene civile
1. Între autoritățile aeronautice ale părților contractante pot avea loc schimburi de vederi, dacă este necesar pentru realizarea unei strinse cooperări și înțelegeri în toate problemele care privesc aplicarea prezentului acord.
2. Fiecare parte contractantă poate cere, în orice moment, o consultare cu cealaltă parte contractantă, în scopul amendării prezentului acord sau a programului de ruta. Aceste consultări vor trebui sa înceapă în termen de 60 (șaizeci) de zile de la data primirii unei astfel de cereri. Orice amendament la prezentul acord convenit ca rezultat al unor astfel de consultări va fi aprobat de fiecare parte contractantă în conformitate cu procedurile ei constituționale și va intra în vigoare la data la care are loc un schimb de note diplomatice care indica aceasta aprobare.
3. Dacă amendamentul se referă numai la program, consultarea va avea loc între autoritățile aeronautice ale părților contractante. Când aceste autorități aeronautice convin asupra unui nou program sau asupra modificărilor la program, amendamentele convenite vor intra în vigoare imediat ce au fost confirmate printr-un schimb de note diplomatice.