Articolul 2
Art. 2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 13 martie 2003 pentru ratificarea Amendamentului nr. 1 convenit prin schimb de scrisori, semnate la 27 noiembrie 2002 la Bucureşti şi la 25 februarie 2003 la Luxemburg, între Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, Banca Europeană de Investiţii şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti la Contractul de finanţare dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru finanţarea Proiectului privind infrastructura urbana în Bucureşti, semnat la Luxemburg la 18 decembrie 2000 şi la Bucureşti la 19 decembrie 2000, şi pentru modificarea Legii nr. 489/2001 privind ratificarea acestui contract
privind ratificarea Contractului de finanțare dintre România, Banca Europeană de Investiții și Consiliul General al Municipiului București pentru finanțarea Proiectului privind infrastructura urbana în București, semnat la Luxemburg la 18 decembrie 2000 și la București la 19 decembrie 2000, , se modifica după cum urmează:
1. Alineatele (1) și (2) ale articolului 2 vor avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Finanțarea proiectului se va asigura pe întreaga perioadă de execuție din împrumutul Băncii Europene de Investiții și din fonduri de la bugetul de stat, distinct pe componentele prevăzute în anexa A la Amendamentul nr. 1 la contractul de finanțare, care se vor aproba de către Consiliul General al Municipiului București pe categorii de cheltuieli și surse de finanțare, sub forma Planului de finanțare și a Planului de achiziții, anexate la Acordul de împrumut subsidiar menționat la art. 3, în aplicarea prevederilor contractului de finanțare.
(2) Contribuția României la realizarea proiectului, reprezentând sumele necesare pentru finanțarea componentelor proiectului, achitarea taxelor vamale, cheltuielilor neprevăzute și a oricăror impozite și taxe aferente, datorate și plătibile în România, va fi prevăzută anual prin legea bugetului de stat, în cadrul poziției globale privind transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe."
2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Implementarea proiectului se va realiza de către Consiliul General al Municipiului București împreună cu Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice, cu care Ministerul Finanțelor Publice va încheia un acord de împrumut subsidiar prin care li se vor delega acestora întreaga autoritate și responsabilitate privind utilizarea împrumutului și modul de realizare a proiectului, rambursarea ratelor de capital, plata dobânzilor și a altor costuri ale împrumutului."
3. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Achitarea dobânzii aferente împrumutului pentru perioada de până la data de 10 iunie 2006 se va asigura din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - lt; lt;Acțiuni generale gt; gt;, de la capitolul lt; lt;Alte acțiuni gt; gt;.
(2) Rambursarea împrumutului, achitarea dobânzilor și a altor costuri aferente împrumutului pentru perioada 10 iunie 2006 - 10 decembrie 2015 vor fi suportate de către Consiliul General al Municipiului București, acesta având obligația sa prevadă anual, până la terminarea rambursarii împrumutului, în bugetul propriu, sumele necesare cu aceasta destinație."
4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - Pentru scopurile proiectului se aproba ca din sumele împrumutului Băncii Europene de Investiții Consiliul General al Municipiului București și Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice să efectueze, dacă este cazul, plati în valută aferente contractelor adjudecate persoanelor fizice și juridice rezidente."