Articolul 6
Art. 6 din ORDIN nr. 9 din 12 februarie 2003 privind regimul de comercializare a produselor prezentate ca miraculoase, precum şi a unor produse alimentare, în scopul protejării vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor
În publicitatea și etichetarea produselor alimentare este interzisă utilizarea cuvintelor, expresiilor, textelor sau, după caz, a reprezentarilor, după cum urmează:
a) "ecologic", "biologic", "organic", precum și traduceri ale acestora, sinonime sau cuvinte care provin din familia lexicala a acestora, în cazul în care nu se încadrează în prevederile legale în vigoare;
b) "natur", "pur", precum și traduceri ale acestora, sinonime sau cuvinte care provin din familia lexicala a acestora, dacă sunt utilizate în sensul propriu și nu ca termeni culinari, în cazul în care produsul alimentar trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la lit. a) și nu poate, în plus, să fie rafinat sau purificat suplimentar din punct de vedere tehnologic;
c) afirmații nutritionale, în cazul în care acestea nu pot fi probate.