Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 95 din 23 ianuarie 2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase

Articolul 13

Articolul 13

Art. 13 din HOTĂRÂRE nr. 95 din 23 ianuarie 2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase

(1) Titularul activității are obligația de a furniza personalului propriu și persoanelor care pot fi afectate de un accident major generat de obiectivul respectiv informații asupra măsurilor de securitate în exploatare și asupra acțiunilor necesare în cazul în care survine un astfel de accident.

(2) Informațiile menționate la alin. (1) vor cuprinde cel puțin elementele prevăzute în anexa nr. 6. Aceste informații se evalueaza de către titularul activității, cu avizul autorităților teritoriale pentru protecția mediului și protecție civilă, la intervale de 3 ani și, unde este necesar, se repeta și se actualizează, cel puțin în cazurile în care are loc o modificare în sensul art. 10.

(3) Intervalul maxim la care informațiile se aduc la cunoștința publicului nu poate fi mai mare de 5 ani.

(4) Titularul activității are obligația de a pune la dispoziție publicului raportul de securitate. Titularul activității poate solicita autorităților competente sa nu facă publice anumite informații din raportul de securitate, din motive de confidențialitate industriala, comercială, de securitate publică sau de apărare naționala. În astfel de cazuri, cu aprobarea autorităților publice teritoriale pentru protecția mediului și a autorităților teritoriale pentru protecție civilă, titularul activității va furniza acestora și va pune la dispoziție publicului un raport care nu conține informațiile pentru care s-a făcut solicitarea de a nu fi publicate.

(5) Autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului are obligația sa aducă la cunoștința publicului, ținând cont de opiniile exprimate de acesta, informații referitoare la:

a) proiectarea unor noi obiective cărora le sunt aplicabile prevederile art. 8;

b) modificările aduse obiectivelor existente cărora le sunt aplicabile prevederile art. 10;

c) dezvoltarile în jurul obiectivelor existente.

(6) În cazul în care exista posibilitatea producerii unui accident major cu efecte transfrontiere la un obiectiv căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 8, autoritatea centrala pentru protecția mediului împreună cu autoritatea centrala pentru protecție civilă vor comunică și vor pune la dispoziție, în cadrul relațiilor bilaterale, pe bază de reciprocitate și în condiții de echivalenta, suficiente informații autorităților competente din țările vecine care ar putea fi afectate, astfel încât acestea să poată aplica prevederile referitoare la planurile de urgenta, amenajarea teritorială și luarea măsurilor de securitate.

(7) În cazurile în care autoritatea centrala pentru protecția mediului considera ca un obiectiv aflat în apropierea teritoriului unei alte tari nu generează un pericol de accident major în afară frontierelor sale și că nu este necesară elaborarea unui plan de urgenta externa, va informa în acest sens autoritatea competentă din țara vecina.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.