Începe proba gratuită

LEGE nr. 55 din 24 ianuarie 2003 privind ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica Slovenia pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 8 iulie 2002

Articolul 30

Denunțarea

Articolul 30

Denunțarea

Art. 30 din LEGE nr. 55 din 24 ianuarie 2003 privind ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica Slovenia pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 8 iulie 2002

Prezenta convenție va rămâne în vigoare pe o perioadă nedeterminată, dar fiecare stat contractant o poate denunta după o perioadă de 5 ani de la data la care prezenta convenție a intrat în vigoare, cu condiția să fie remisă, pe cai diplomatice, cu cel puțin 6 luni înainte, o nota de denunțare scrisă. În aceasta situație prezenta convenție va inceta să aibă efect:

(i) în ceea ce privește impozitele reținute prin stopaj la sursa la venitul realizat, începând cu prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care a fost remisă nota de denunțare; și

(îi) în ceea ce privește impozitele pe profit, venit și pe capital realizate, începând cu prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care a fost remisă nota de denunțare.

Drept care subsemnații, autorizați în buna și cuvenită forma, au semnat prezenta convenție.

Semnată în doua exemplare originale, la București la 8 iulie 2002, în limbile română, slovena și engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergențe în interpretare textul în limba engleza va prevala.

Pentru România, Mircea Geoana, ministrul afacerilor externe

Pentru Republica Slovenia, Dimitrij Rupel, ministrul afacerilor externe

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.