Articolul 13
Art. 13 din HOTĂRÂRE nr. 88 din 23 ianuarie 2003 privind echipamentele radio şi echipamentele terminale de telecomunicaţii
- Capitolul III Introducerea aparatelor pe piaţă
(1) Atunci când echipamentele radio funcționează în benzi de frecvență a caror utilizare nu este armonizată în Uniunea Europeană și în România, producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeana sau în România ori importatorul trebuie să notifice în scris Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației intenția de a introduce astfel de echipamente radio pe piața.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie facuta cu cel puțin patru saptamâni înainte de data la care se intenționeaza introducerea pe piața a acestor echipamente și trebuie să conțină:
a) informații referitoare la caracteristicile radio ale echipamentului, în special cele privind benzile de frecvența, ecartul dintre canale, tipul de modulație și puterea de radiofrecvența;
b) atunci când este cazul, numărul de identificare a organismului notificat pentru îndeplinirea prevederilor specificate în anexa nr. IV sau V.
(3) Procedura de notificare și conținutul notificarii asupra intenției de a introduce pe piața echipamentele radio ce funcționeaza în benzi de frecvența a caror utilizare nu este armonizata în Uniunea Europeana și România se adoptă prin ordin al ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației este responsabila pentru evaluarea informațiilor furnizate și poate restricționa punerea în funcțiune a echipamentelor radio în una dintre situațiile prevăzute la art. 17. Aparatele a caror punere în funcțiune poate fi restricționata sunt prevăzute în anexa nr. VIII.
(5) Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației va actualiza lista aparatelor prevăzută în anexa nr. VIII pe măsura armonizării utilizarii benzilor de frecvența în Uniunea Europeana și în România.