Articolul 13
Art. 13 din HOTĂRÂRE nr. 31 din 16 ianuarie 2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal
- Anexa 1
- Capitolul IV Procedura de înscriere a datelor în cazierul fiscal şi în evidenta operativă
(1) În scopul actualizării datelor din cazierul fiscal, documentul justificativ este fișa de actualizare a inscrierilor în cazierul fiscal.
(2) Fișele de actualizare a inscrierilor în cazierul fiscal se întocmesc de către compartimentele care se ocupa cu gestionarea cazierului fiscal, pe baza următoarelor documente justificative:
a) comunicarea primită de la serviciul cu atribuții în gestionarea și funcționarea cazierului fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, care cuprinde actele normative ce abroga sau modifica prevederile legale în baza cărora au fost sancționate faptele înscrise în cazierul fiscal;
b) listele primite de la serviciul/biroul care se ocupă de Registrul contribuabililor, care cuprind persoanele radiate, respectiv decedate, după caz;
Lit. b) a alin. (2) al , .
c) nota de serviciu prin care se aproba fișa de actualizare pentru rectificarea erorilor constatate la înscrierea faptelor în cazierul fiscal, aprobată de directorul general.
(3) Fișele de actualizare pentru rectificarea eventualelor erori pot fi completate și de către organele cu atribuții de control sau compartimentele juridice, după caz, pentru fișele de înscriere întocmite și transmise de către acestea.
Alin. (3) al , .
(4) Fișele de actualizare se întocmesc în termen de 5 zile de la data primirii documentelor justificative.
Alin. (4) al , .