Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 26 din 16 ianuarie 2003 privind transparenta relaţiilor financiare dintre autorităţile publice şi întreprinderile publice, precum şi transparenta financiară în cadrul anumitor întreprinderi
Prevederile prezentei hotărâri se aplică relațiilor financiare dintre autoritățile publice și întreprinderile publice, în ceea ce privește:
a) compensarea pierderilor din activitatea de exploatare, respectiv punerea de către autoritățile publice la dispoziția întreprinderilor publice, cu titlu gratuit, a unor sume pentru finanțarea curenta sau pentru acoperirea pierderilor curente;
b) furnizarea de capital de către stat, respectiv punerea la dispoziția întreprinderilor publice, cu titlu gratuit, a unor sume ca aport de capital;
c) alocarea de către autoritățile publice de fonduri nerambursabile sau acordarea unor credite în termeni preferentiali întreprinderilor publice;
d) acordarea de avantaje financiare întreprinderilor publice prin renunțarea la dividende sau la recuperarea oricăror sume datorate;
e) acoperirea pierderilor ca urmare a apariției unor situații neprevăzute (calamitati naturale, incendii etc.);
f) acordarea altor facilități întreprinderilor publice de către autorități publice.