Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 83 din 23 ianuarie 2003 privind autorizarea societăţilor comerciale care prestează servicii de selecţie şi plasare a personalului navigant maritim sau fluvial român pe nave care arboreaza pavilion român ori străin, precum şi instituirea unor măsuri de securitate financiară în caz de abandonare a acestuia în afară României
- Capitolul 1 Dispozitii generale privind autorizarea agentiilor de personal navigant
(1) Agentiile de personal navigant pot desfășura activități de intermediere a angajarii personalului navigant numai în baza unui contract incheiat cu armatorul solicitant, denumit contract de intermediere, prin care sunt stabilite condițiile de selecție și de plasare a personalului navigant la bordul navelor armatorului.
(2) Personalul navigant incheie contract individual de îmbarcare direct cu armatorul sau cu reprezentantul legal al acestuia, prin care sunt stabilite durata și natura imbarcarii, indemnizatia, despăgubirile în cazul accidentelor de muncă și al bolilor profesionale, transportul la și de la bordul navei, condițiile specifice de muncă și de viața la bordul navei, precum și oblibațiile personalului navigant, corespunzător functiei, având la baza contractul colectiv de muncă, dar nu sub nivelul standardelor acceptate de Organizația Internationala a Muncii.