Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 12 din 30 ianuarie 2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea inscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare

Articolul 1

Articolul 1

Art. 1 din ORDONANTA nr. 12 din 30 ianuarie 2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea inscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare

privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea inscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, , aprobată cu modificări prin , se modifica și se completează după cum urmează:

1. La alineatul (2) al articolului 3, literele c) și d) vor avea următorul cuprins:

c) administrează și întreține sistemul computerizat de siguranță al arhivei amplasat la sediul Ministerului Justiției. Acesta constituie unul dintre nodurile sistemului de administrare a informatiei arhivei, care este compus din două sau mai multe servere independente situate în locuri diferite și conectate între ele. Autoritatea de Supraveghere poate efectua înscrieri de avize de garanție în arhiva, în scopul aplicării prevederilor legale privind garanțiile reale, în cazuri de extrema urgenta, atunci când operatorii autorizați nu pot face fața cererii de înscrieri și când acest fapt conduce la o întârziere mai mare de 3 zile în efectuarea inscrierilor de către operatori;

d) controlează activitatea operatorilor și a agenților acestora, precum și funcționarea arhivei, în vederea asigurării respectării dispozițiilor legale în vigoare. În acest scop Autoritatea de Supraveghere va emite decizii pentru punerea în aplicare a prevederilor legale, care vor avea caracter obligatoriu pentru operatori și agenții acestora. La solicitarea Autorității de Supraveghere personalul oficiilor registrului comerțului va verifica respectarea dispozițiilor legale de către operatori sau agenții acestora;

2. Alineatul (3) al articolului 3 va avea următorul cuprins:

(3) Autoritatea de Supraveghere are competența de a solicita operatorului orice document sau informație, pe care acesta este obligat sa o furnizeze în termenele stabilite sub sancțiunea suspendării dreptului de a efectua înscrieri în arhiva, precum și de a ridica toate documentele operatorului în cazul în care constata încălcări grave și repetate ale legii.

3. Alineatele (1) și (4) ale articolului 15 vor avea următorul cuprins:

(1) În termen de 45 de zile de la data depunerii documentației complete pentru obținerea autorizației de operator, Autoritatea de Supraveghere va soluționa cererea de acordare a autorizației. În cadrul acestui termen Autoritatea de Supraveghere va solicita Corpului operatorilor să se pronunțe, motivat, asupra capacității solicitantului de a opera în arhiva, printr-un aviz consultativ.

........................................................................

(4) Prin instrucțiuni Autoritatea de Supraveghere va stabili punctajul corespunzător fiecărui criteriu și va putea, în funcție de condițiile existente pe piața serviciilor operatorilor, sa completeze sau sa reducă numărul criteriilor prevăzute la alin. (3).

4. După alineatul (4) al articolului 15 se introduc alineatele (5) și (6) cu următorul cuprins:

(5) Criteriile de autorizare stabilite de Autoritatea de Supraveghere trebuie îndeplinite de solicitanți și de agenții acestora la momentul solicitării autorizației de operator, pe toată durata funcționarii și pentru orice birou teritorial înființat ulterior momentului autorizării.

(6) Agenții împuterniciți după autorizarea operatorului trebuie să îndeplinească criteriile aprobate prin instrucțiunile de autorizare în vigoare la momentul împuternicirii acestora.

5. Alineatele (1), (1^1) și (2) ale articolului 17 vor avea următorul cuprins:

(1) În termen de 24 de ore de la împuternicirea unui agent, operatorul va comunică Autorității de Supraveghere atributele de identificare a agentului, orice documente referitoare la înființarea, organizarea și funcționarea agentului împuternicit, precum și certificatul de cazier judiciar al persoanelor autorizate sa reprezinte agentul persoana juridică ori al agentului persoana fizica.

(1^1) Autoritatea de Supraveghere va solicita Corpului operatorilor să se pronunțe, motivat, asupra capacității agentului de a opera în arhiva, printr-un aviz consultativ. Agentul împuternicit va putea să efectueze înscrieri în arhiva numai după comunicarea acordului Autorității de Supraveghere.

(2) Operatorul va comunică Autorității de Supraveghere, de îndată ce ia cunoștința, orice modificări ale elementelor prevăzute la alin. (1), sub sancțiunea repararii prejudiciilor cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații și a revocării autorizației de funcționare.

6. După alineatul (3) al articolului 17 se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:

(4) În termen de 15 zile de la încetarea activității agentului împuternicit, operatorul este obligat sa transmită Autorității de Supraveghere un raport detaliat al activității agentului, sub sancțiunea revocării autorizației de funcționare.

7. Alineatul (1) al articolului 18 va avea următorul cuprins:

(1) Decizia Autorității de Supraveghere de revocare a autorizației de funcționare va fi publicată pe pagina web a arhivei și într-un ziar de larga circulație și va produce efecte începând cu data publicării pe pagina web a arhivei.

8. Alineatul (3) al articolului 18 se abroga.

9. Alineatul (3) al articolului 20 va avea următorul cuprins:

(3) După efectuarea ultimei înscrieri acoperite de garanție accesul operatorului se va bloca dacă nu se va face dovada constituirii garanției suplimentare. Accesul se va debloca de îndată ce operatorul va înștiința Autoritatea de Supraveghere despre constituirea garanției suplimentare, făcând dovada corespunzătoare în acest sens.

10. După alineatul (4) al articolului 20 se introduce alineatul (5) cu următorul cuprins:

(5) Operatorii au obligația de a tine evidenta inscrierilor acoperite de garanție și de a constitui din timp o garanție suplimentară de răspundere profesională.

11. Articolul 22 va avea următorul cuprins:

Termenul de prescripție extinctiva pentru introducerea acțiunii în răspundere civilă împotriva operatorului și/sau agentului acestuia, pentru recuperarea pagubelor produse prin înscrierea necorespunzătoare culpabilă a avizelor de garanție în raport cu formularele de avize de garanție predate de solicitantul înscrierii, este de un an și începe să curgă de la data la care persoana interesată a cunoscut prejudiciul, dar cel mai târziu de la împlinirea a doua luni de la data efectuării înscrierii avizului de garanție în arhiva.

12. După articolul 26 se introduce un nou articol, articolul 26^1, cu următorul cuprins:

În cazul neîndeplinirii de către operatori a obligațiilor stabilite în sarcina lor cu privire la încasarea și plata taxelor de înscriere în arhiva, la expirarea termenelor stabilite pentru îndeplinirea acestor obligații, Autoritatea de Supraveghere va putea bloca operatorului accesul la arhiva, după înștiințarea acestuia, fără vreo alta formalitate.

13. După alineatul (3) al articolului 27 se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:

(4) În vederea asigurării unui cadru concurential pe piața, ministrul justiției va putea stabili, prin ordin, un nivel minim al tarifelor percepute de operatorii de arhiva pentru înscrierile efectuate.

14. După articolul 28 se introduc trei noi articole, articolele 28^1 - 28^3, cu următorul cuprins:

(1) Operatorii și agenții autorizați pot presta contra cost servicii de căutare a informațiilor cuprinse în arhiva, în funcție de criteriile și termenii indicați de solicitant.

(2) Operatorul sau agentul autorizat va întocmi un proces-verbal semnat de reprezentantul operatorului sau al agentului și de solicitant, în care vor fi consemnate rezultatele cautarii, precum și criteriile și termenii propuși de solicitant și cei utilizați de operator din proprie inițiativă, dacă este cazul, în funcție de care s-a realizat căutarea.

(3) În situația prevăzută de privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, pe baza numărului de identificare a avizului de garanție, la solicitarea părții interesate operatorii vor certifica existenta înscrierii în arhiva.

(1) Creditorul garantat sau reprezentantul sau, împuternicit prin procura autentică, poate solicita înscrierea în arhiva a oricărui tip de aviz de garanție.

(2) Debitorul sau reprezentantul sau, împuternicit prin procura autentică, poate solicita doar înscrierea în arhiva a avizului de garanție inițial și a avizului de extindere a garanției asupra altor bunuri.

(3) Avizul de cesiune a creanței garantate cu bunurile înscrise în arhiva ori avizul modificator prin care se înlocuiește creditorul menționat în avizul de garanție inițial cu un alt creditor poate fi introdus în arhiva, după caz, la solicitarea cedentului, a cesionarului, a fostului sau actualului creditor ori a reprezentantului acestora, împuternicit prin procura autentică.

(4) Operatorul va atașa o copie a procurii menționate la alin. (1)-(3) la formularul de aviz de garanție completat de solicitant.

(1) Formularul de aviz de garanție va fi prezentat operatorului sau agentului acestuia la sediul biroului de înscriere în arhiva de către persoana interesată, potrivit legii, sau de către reprezentantul sau împuternicit prin procura autentică ori va fi transmis, în condițiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere, sub forma unui înscris în forma electronică, căruia i s-a incorporat, atasat sau asociat o semnatura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat valabil.

(la 17-06-2003, Alineatul (1) din Articolul 28^3, Punctul 14., Articolul 1 a fost modificat de )

(2) Formularul de aviz de garanție pe suport hârtie va fi completat în dublu exemplar și semnat de către solicitant. Solicitantul va certifica prin semnatura orice modificare a datelor din formularul de aviz de garanție.

(3) Un exemplar al formularului va fi înapoiat solicitantului după efectuarea înscrierii în arhiva, pe suport hârtie, vizat de operator sau agent, ori, după caz, în forma electronică, semnat cu semnatura electronică extinsă a operatorului sau agentului, cu menționarea numărului și datei înregistrării formularului, precum și a numărului de identificare a înregistrării.

(la 17-06-2003, Alineatul (3) din Articolul 28^3, Punctul 14., Articolul 1 a fost modificat de )

15. Alineatul (2) al articolului 29 va avea următorul cuprins:

(2) Autoritatea de Supraveghere va hotărî dacă fondurile prevăzute pentru funcționarea bazei de date sunt suficiente și are dreptul sa dispună măsurile corespunzătoare pentru lărgirea concurentei.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.