Articolul 3
Art. 3 din ORDONANTA nr. 42 din 30 ianuarie 2003 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de iluminat public
- Capitolul I Dispozitii generale
(1) Serviciile de iluminat public se realizează prin intermediul unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice, denumita în continuare sistem de iluminat public.
(2) Sistemele de iluminat public constituie un ansamblu tehnologic și functional, alcătuit din constructii, instalații și echipamente specifice, care cuprinde:
a) retele electrice de joasa tensiune supraterane sau subterane, destinate iluminatului public;
b) stalpi de sustinere a retelei, respectiv a corpurilor de iluminat, destinati exclusiv iluminatului public;
c) posturi de transformare și cutii de distribuție aeriene, terane sau subterane, destinate exclusiv iluminatului public;
d) echipamente de comanda, automatizare, măsurare și control;
e) corpuri de iluminat, console și accesorii.
(3) Sistemele de iluminat public apartin proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale, cu excepțiile prevăzute de lege.
(4) Sistemele de iluminat public se amplaseaza, de regula, pe terenuri aparținând domeniului public și/sau privat al unităților administrativ-teritoriale.