Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 41 din 30 ianuarie 2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice

Articolul 22

Articolul 22

Art. 22 din ORDONANTA nr. 41 din 30 ianuarie 2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice

  1. Capitolul III Dispoziții tranzitorii și finale

Până la organizarea serviciilor publice locale din subordinea consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București, a serviciilor publice județene și al municipiului București, din subordinea consiliilor județene, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, și a Inspectoratului Național pentru Evidenta Persoanelor, din subordinea Ministerului Administrației Publice, prevăzute de privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor, aprobată cu modificări și completări prin , atribuțiile prevăzute de prezenta ordonanță în sarcina acestora se exercită, după caz:

a) la nivel local: de către compartimentele de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București, respectiv formațiunile locale de evidenta a populației, respectiv componenta de evidenta a populației din structura Serviciului de evidenta informatizata a persoanei al municipiului București din structura Ministerului de Interne;

b) la nivel județean și al municipiului București: de către serviciile de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor județene și al Consiliului General al Municipiului București, respectiv birourile de evidenta a populației și regim permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul serviciilor județene de evidenta informatizata a persoanei, respectiv sectoarele de evidenta a populației și regim permise de conducere și certificate de înmatriculare a autovehiculelor din cadrul Serviciului de evidenta informatizata a persoanei al municipiului București din structura Ministerului de Interne;

c) la nivel național: de către Direcția de evidenta a populației și Serviciul central de regim permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Direcției generale de evidenta informatizata a persoanei din structura Ministerului de Interne.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.