Articolul 57
Art. 57 din ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale
- Titlul IV Executarea silită
- Capitolul 1 Dispoziţii comune
- Secţiunea a 2-a Organe de executare. Competente
(1) Băncile sunt obligate sa comunice organelor de executare locale datele de identificare a conturilor pe care le deschid sau le inchid titularii lor, forma juridică pe care aceștia o au și domiciliul sau sediul acestora, după caz. Aceasta comunicare se va face în primele 5 zile calendaristice ale fiecărei luni cu privire la conturile deschise sau închise în luna anterioară. Comunicarea va fi adresată organului fiscal care a solicitat informațiile.
(2) Procedurile privind transmiterea informațiilor precizate la alin. (1), prevăzute la privind colectarea creanțelor bugetare, , aprobată cu modificări prin , cu modificările ulterioare, sunt aplicabile în mod similar și organelor de executare ale autorităților administrației publice locale.
(3) Informațiile prevăzute la alin. (1) vor fi utilizate exclusiv în scopul colectării creanțelor bugetare și cu respectarea obligațiilor prevăzute la art. 214 și 215.
Alin. (2) și (3) ale .