Articolul 53
Art. 53 din ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale
- Titlul IV Executarea silită
- Capitolul 1 Dispoziţii comune
- Secţiunea a 2-a Organe de executare. Competente
(1) Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui raza de competența își are domiciliul sau sediul ori este luat în evidenta fiscală debitorul despre care exista indicii ca deține mai multe venituri sau bunuri urmaribile.
(2) Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidentele sale și ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit fiecărui organ de executare în a cărui raza de competența domiciliază sau își au sediul ceilalți codebitori, aplicându-se dispozițiile art. 51.
(3) Organele de executare sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidenta nominală, vor lua măsuri de executare silită și vor comunică organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.
(4) Dacă organul de executare coordonator, care tine evidenta întregului debit, constata ca acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuși și de celelalte organe sesizate potrivit alin. (3), el este obligat sa ceara în scris acestora din urma sa înceteze de îndată executarea silită.