Articolul 26
Art. 26 din ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale
- Titlul II Modalităţi de stingere a obligaţiilor bugetelor locale
- Capitolul 3 Compensarea
(1) Compensarea obligațiilor la bugetul local datorate de debitor cu creanțele acestuia se face de autoritatea competentă, la cererea debitorului, în termen de 30 de zile, sau din oficiu, la data constatării sumelor virate în plus sau de restituit de la bugetul local.
(2) Compensarea se va efectua cu obligații la bugetul local datorate aceluiași creditor bugetar local, indiferent de natura lor.
(3) Organul competent va înștiința în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (1), în termen de 10 zile calendaristice de la data efectuării operațiunii.