Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale

Articolul 176

Articolul 176

Art. 176 din ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale

  1. Titlul X Controlul fiscal în materia creanţelor bugetelor locale

(1) Contribuabilii supuși controlului fiscal au următoarele obligații:

a) să se prezinte, la solicitarea compartimentului de specialitate, la data și în locul stabilite pentru efectuarea controlului;

b) sa pună la dispoziție toate documentele, situațiile și datele solicitate privind obiectul controlului;

c) sa pună la dispoziție, la solicitarea compartimentului de specialitate, în condițiile legii, actele originale sau copii certificate, după caz, referitoare la obiectul controlului;

d) să permită accesul în locurile unde se afla bunurile și valorile supuse impozitării/taxarii, precum și în locurile unde se afla documentele necesare controlului;

e) sa furnizeze în scris și verbal, în legătură cu obiectul controlului, toate explicațiile și elementele necesare clarificarii operațiunilor economico-financiare efectuate;

f) sa manifeste respect față de autoritatea controlului, aducând la îndeplinire întocmai măsurile din actul de control rămase definitive, și sa informeze compartimentul de specialitate despre aceasta;

g) sa colaboreze cu compartimentul de specialitate pentru buna funcționare a acțiunii de control;

h) sa notifice toate modificările intervenite în datele inițiale de identificare, inclusiv încetarea activității în termenele prevăzute de lege;

i) sa întocmească documente pentru orice operațiune impozabilă/taxabila și sa răspundă pentru realitatea și exactitatea datelor furnizate, precum și pentru autenticitatea documentelor în cauza furnizate de compartimentul de specialitate;

j) sa refacă evidentele tehnico-operative și contabile prin care se justifica operațiunile efectuate, în situația în care acestea au fost pierdute ori distruse, în termen de maximum 60 de zile de la data producerii evenimentului;

k) sa întocmească, în condițiile și la termenul prevăzute la art. 173 lit. j), și sa pună la dispoziție compartimentului de specialitate registrul unic de control;

l) sa dea o declarație pe propria răspundere la finalizarea controlului, în care să specifice ca au fost prezentate toate documentele ce privesc obiectul controlului;

m) sa creeze condiții corespunzătoare pentru desfășurarea controlului fiscal;

n) să se prezinte la sediul compartimentului de specialitate, la solicitarea scrisă a acestuia.

(2) Documentele prezentate cu rea-credința, dovedite cu ocazia controlului fiscal efectuat la domiciliul, reședința, sediul sau punctul de lucru, după caz, al contribuabilului ori la sediul compartimentului de specialitate, nu vor fi luate în considerare ulterior la soluționarea obiectiunilor și contestațiilor formulate împotriva actelor de control sau de impunere întocmite de compartimentele de specialitate.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.