Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale

Articolul 130

Articolul 130

Art. 130 din ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale

  1. Titlul V Contestaţia la executarea silită

(1) Dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării insesi, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

(2) În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării insesi și anulării titlului executoriu, instanța poate dispune prin aceeași hotărâre sa i se restituie celui îndreptățit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile prin poprire.

(3) În cazul respingerii contestației contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestația a fost exercitată cu rea-credința, el va fi obligat și la plata unei amenzi de la 500.000 lei la 10.000.000 lei.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.