Articolul 125
Art. 125 din ORDONANTA nr. 39 din 30 ianuarie 2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale
- Titlul V Contestaţia la executarea silită
(1) Contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când:
a) contestatorul a luat cunoștința de executarea ori de actul de executare pe care le contesta, din comunicarea somației sau din alta înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
b) contestatorul a luat cunoștința, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunoștința, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contesta.
(2) Contestația prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.
(3) Neintroducerea contestației în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedica pe cel de-al treilea să își realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.