Articolul 10
Art. 10 din ORDONANTA nr. 36 din 30 ianuarie 2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală
(1) Sumele reprezentând taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele pentru energia electrica și termica prevăzute la privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 10 august 1994, aprobată prin , cu modificările și completările ulterioare, se virează de către agenții economici prevăzuți la , aprobată prin , cu modificările și completările ulterioare, la bugetul de stat, lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care acestea se încasează.
(2) Taxele prevăzute la alin. (1) se declara lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care acestea se încasează, pe formularul stabilit prin ordin al ministrului finanțelor publice.