Articolul 37
Art. 37 din LEGE nr. 38 din 20 ianuarie 2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere
- Capitolul III Autovehiculele taxi
(1) Pe toată durata activității taxiurile pot fi supuse controlului în ceea ce privește respectarea prevederilor prezentei legi de către reprezentanții organelor de control autorizate, respectiv:
a) administrația publică locală;
b) organele fiscale locale și județene;
c) organele de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și din unitățile sale teritoriale;
d) Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier.
(la 15-06-2019, Litera d) din Alineatul (1), Articolul 37, Capitolul III a fost modificată de )
e) Biroul Român de Metrologie Legală, prin reprezentanțele teritoriale;
f) structurile poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române;
g) Regia Autonomă «Registrul Auto Român», prin reprezentanțele teritoriale;
h) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin oficiile teritoriale;
i) inspectoratele teritoriale de muncă.
(2) În traficul rutier, controlul autovehiculelor se va efectua de către reprezentanții autorităților menționate la alin. (1) lit. a)-c) , e) , g) și h) , numai împreună cu poliția rutieră.
(3) Principalele obiective ale controlului efectuat asupra taxiurilor sunt cele stabilite de reglementările specifice, emise de organismele prevăzute la alin. (1) , precum și următoarele:
a) controlul existenței valabilității și utilizării autorizației taxi sau a copiei conforme, după caz, precum și a ecusoanelor și a celorlalte documente stabilite de prezenta lege;
b) controlul funcționării aparatului de taxat și al integrității sigiliilor;
c) controlul corespondenței dintre indicațiile furnizate în exterior de lampa taxi și indicațiile și înregistrările aparatului de taxat;
d) controlul respectării prevederilor privind aplicarea tarifelor și a nivelului acestora;
e) momentul când a fost descărcat în memorie ultimul raport fiscal de închidere zilnică sau ultimul bon client;
f) dacă clienții primesc bonul client și dacă conținutul acestuia este conform cu prevederile legii;
g) preluarea spre analiză și control a datelor din memoria fiscală.
(4) Controlul efectuat în condițiile alin. (1) , în timpul deplasării taxiului în poziția «Ocupat», se efectuează, de regulă, în caz de flagrant.
(la 06-08-2007, Art. 37 a fost modificat de )