Articolul 7
Art. 7 din LEGE nr. 41 din 17 iunie 1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune
- Capitolul I Dispoziții generale
(1) Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor promova și vor încuraja difuzarea de creații audiovizuale românești.
(2) În termen de cel mult 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva creațiilor europene un procentaj majoritar al timpului de emisie, în calculul căruia nu vor intra emisiunile informative și sportive, jocurile, publicitatea și serviciile de teletext.
(3) Din creația europeană difuzată cel puțin 30% va fi creație românească, inclusiv creații specifice minorităților naționale.
(4) Din creația românească cel puțin 35% va fi creație culturală.
(5) Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva, în condițiile alin. (2)-(4) , cel puțin 10% din timpul lor de emisie creațiilor realizate de producătorii independenți, din țara sau din străinătate.
(5^1) Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva cel puțin 1% din timpul lor de emisie pentru creații și emisiuni dedicate: educației pentru siguranță rutieră; informării populației din surse sigure, pentru protecția datelor personale și protejarea împotriva tentativelor de fraudă, inclusiv online, înșelătoriei și informațiilor false; combaterii violenței domestice și protejării victimelor acesteia; combaterii pornografiei infantile, a traficului de persoane, droguri, armament, muniții și explozivi; informării populației cu privire la riscurile asociate oricărei forme de criminalitate gravă care afectează categoriile vulnerabile; informării cu privire la deținerea responsabilă a animalelor; protecției civile.
(la 11-12-2025, Articolul 7, Capitolul I a fost completat de )
(6) Aplicarea prevederilor alin. (2)-(5^1) se va face treptat, în etape ale căror termene vor fi stabilite de Consiliul Național al Audiovizualului.
(la 11-12-2025, Alineatul (6), Articolul 7, Capitolul I a fost modificat de )