Începe proba gratuită

DECRET nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de muncă

Articolul 6

Articolul 6

Art. 6 din DECRET nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de muncă

  1. Capitolul 1 Întocmirea şi păstrarea carnetului de muncă

(1) Modificările intervenite în executarea contractului de muncă, după întocmirea carnetului de muncă, se înscriu în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor.

(2) În termenul prevăzut la alin. (1), socotit de la data prezentării actului, se înscriu și schimbările intervenite în ceea ce privește starea civilă, pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului. Actele care atesta astfel de schimbări vor fi prezentate de către titular în termen de 15 zile de la data producerii schimbării.

(3) Personalul însărcinat cu întocmirea și completarea carnetului de muncă este obligat să efectueze înscrierile la termenele prevăzute în alineatele precedente, să le certifice prin semnătura și prin aplicarea parafei cu numele și funcția deținuta, la locul prevăzut în formularul carnetului de muncă și sa păstreze carnetele în bune condiții. În caz de schimbare a acestui personal, predarea carnetelor de muncă se va face pe bază de proces-verbal, fiind descărcat de păstrarea și evidenta acestora numai după aprobarea procesului-verbal de către conducătorul unității sau de persoana delegată de conducerea unității.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.