Articolul 5
Art. 5 din DECRET nr. 61 din 6 martie 1987 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului de coordonare a activităţii din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica şi termica
- Capitolul 2 Atribuţii
Consiliul de coordonare a activității din ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica și termica are următoarele atribuții:
Atribuții comune:
a) coordonează pe întreaga economie, în profil de ramura și teritorial, înfăptuirea programelor privind dezvoltarea bazei de materii prime și energetice a tarii;
b) acționează, împreună cu ministerele producătoare, pentru realizarea ritmica a sarcinilor de plan privind producția de cărbune, minereuri metalifere, substanțe nemetalifere, țiței, gaze naturale, energie electrica și termica, precum și pentru descoperirea de rezerve de substanțe minerale utile;
c) participa la elaborarea studiilor și fundamentarea prognozelor, precum și a proiectelor de plan cincinal și anual privind dezvoltarea bazei de materii prime și energetice; face propuneri și participa la elaborarea unor studii pentru optimizarea, la nivelul economiei naționale, a dezvoltării bazei de materii prime și energetice;
d) analizează împreună cu ministerele, celelalte organe centrale și locale modul de îndeplinire a sarcinilor din programele privind dezvoltarea bazei de materii prime și energetice; participa la elaborarea programelor de cercetare științifică privind utilizarea de noi resurse energetice, la promovarea măsurilor pentru cercetarea și valorificarea energiei solare, energiei apelor geotermale, energiei vintului, a resurselor energetice refolosibile și a altor forme de energie, actionind pentru realizarea acestor programe;
e) ia măsuri de aplicare de noi tehnologii și modernizare a proceselor de producție;
f) participa la elaborarea programelor de cercetare științifică, promovind concepții și idei noi, și ia măsuri pentru introducerea mai rapida a progresului tehnic în ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica și termica;
g) ia măsuri de aplicare stricta a programelor stabilite privind gospodărirea rațională a resurselor energetice și energiei în toate sectoarele economiei naționale;
h) răspunde de ridicarea continua a caracteristicilor calitative ale produselor și activităților în ramurile coordonate și satisfacerea în condiții optime a necesităților economiei naționale cu materii prime, combustibili și energie;
i) controlează aplicarea principiilor autoconducerii și autogestiunii în ramurile mine, petrol, geologie, energie electrica și termica; urmărește reducerea continua a costurilor de producție;
j) urmărește și ia măsuri pentru încadrarea riguroasă în normativele economico-financiare și în normele și normativele de consum de combustibili și energie.
Atribuții specifice:
1. În domeniul minelor:
a) urmărește și ia măsuri pentru realizarea producției planificate de cărbune, minereuri feroase și neferoase, substanțe nemetalifere și pentru folosirea completa a capacităților de extracție și preparare a substanțelor minerale solide;
b) analizează și ia măsuri pentru executarea lucrărilor miniere de deschidere și pregătire în subteran, precum și de descopertare în cariere prevăzute în plan și în programele anuale de exploatare, în scopul menținerii capacităților de producție existente și pentru asigurarea rezervelor pregătite pentru extracție, precum și a gradului de normalitate în exploatare;
c) urmărește realizarea lucrărilor de investiții, în scopul dezvoltării capacităților de producție existente și creării de noi obiective la termenele prevăzute în plan, și ia măsuri corespunzătoare;
d) analizează modul de folosire a utilajelor și instalațiilor tehnologice aflate în dotarea unităților miniere corespunzător capacităților stabilite;
e) controlează modul în care se efectuează exploatarea zăcămintelor, aplicarea de tehnologii moderne de extracție și prepararea substanțelor minerale utile.
2. În domeniul petrolului și gazelor:
a) urmărește și ia măsuri pentru realizarea producției planificate de țiței și gaze naturale, punerea în exploatare la termenele prevăzute a zăcămintelor noi descoperite atît pe uscat, cît și pe platoul continental românesc al Marii Negre;
b) urmărește și ia măsuri pentru utilizarea completa a întregului fond de sonde în producție, realizarea sarcinilor privind forajul și exploatarea sondelor de mare adîncime, aplicarea și extinderea procedeelor pentru creșterea factorului de recuperare a țițeiului din zăcăminte și folosirea cu maxima eficienta a instalațiilor și utilajelor din dotare;
c) urmărește exploatarea rațională a zăcămintelor de gaze, a rețelelor de transport și distribuție a gazelor, în scopul alimentarii consumatorilor din întreaga economie în condiții de deplina siguranța.
3. În domeniul geologiei:
a) ia măsuri și răspunde de realizarea planului de rezerve de substanțe minerale utile prevăzute în planul național unic de dezvoltare economico-socială;
b) urmărește și controlează lucrările de cercetare geologica, pentru punerea în evidenta a tuturor substanțelor minerale utile, prin metode geologice, geofizice, geochimice și altele, precum și pentru stabilirea condițiilor de valorificare a rezervelor cunoscute;
c) urmărește modul în care se desfășoară activitatea de omologare a resurselor și de control geologic minier;
d) urmărește modul în care sînt aduse la îndeplinire prevederile din programele aprobate privind realizarea unor cresteri de rezerve superioare celor consumate prin exploatare, dezvoltarea în continuare a bazei de materii prime și energetice și aplicarea unor noi tehnologii de extracție și preparare.
4. În domeniile energiei electrice și termice și gospodăririi rationale a resurselor energetice:
a) analizează realizarea programului de dezvoltare a sistemului energetic național, corelat cu necesitățile economiei naționale și cu resursele energetice existente, și ia măsuri pentru exploatarea optima a instalațiilor pentru producerea, transportul, distribuția și utilizarea energiei electrice și termice în scopul funcționarii sigure și economice a sistemului energetic național;
b) urmărește și ia măsuri pentru realizarea sarcinilor de plan în ramura energiei electrice și termice;
c) analizează lunar și trimestrial menținerea echilibrului în sistemul energetic național în cadrul balantelor aprobate și ia măsuri corespunzătoare;
d) controlează și ia măsuri pentru aplicarea stricta a programelor stabilite pentru îmbunătățirea organizării producției în ramura energiei electrice și termice, creșterea fiabilitatii agregatelor energetice, întreținerea și repararea corespunzătoare a instalațiilor energetice;
e) acționează, împreună cu ministerele, celelalte organe centrale și locale, pentru încadrarea stricta în consumurile energetice aprobate, în scopul asigurării funcționarii în condiții de siguranță a sistemului energetic național;
f) urmărește și ia măsuri pentru îndeplinirea programelor de recuperare și valorificare a resurselor energetice refolosibile și valorificarea surselor noi de energie.