Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 4 din 3 decembrie 2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate

Articolul 93

Articolul 93

Art. 93 din REGULAMENT nr. 4 din 3 decembrie 2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate

  1. Titlul III Autorizarea/avizarea şi funcţionarea operatorilor la bursele de mărfuri
  2. Capitolul 7 Reguli de prudenta şi de protecţie a investitorilor
  3. Secţiunea a 2-a Controlul intern

(1) În situația în care personalul compartimentului de control intern ia cunoștința în timpul activității de eventualele încălcări ale regimului juridic aplicabil piețelor reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate, inclusiv ale procedurilor interne ale societății, acesta are obligația să informeze consiliul de administrație și cenzorii interni/auditorii financiari.

(2) În cazul unor abateri de la reglementările în vigoare, membrii consiliului de administrație vor notifica cu maxima urgență C.N.V.M. și consiliului bursei de mărfuri situația constatată.

(3) Reprezentanții compartimentului control intern vor transmite membrilor consiliului de administrație și cenzorilor interni/auditorilor financiari un raport cuprinzând activitatea desfășurata în cursul anului, investigațiile efectuate, abaterile constatate, propunerile făcute și programul/planul investigațiilor propuse pentru anul următor.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.