Articolul 75
Art. 75 din REGULAMENT nr. 4 din 3 decembrie 2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate
- Titlul III Autorizarea/avizarea şi funcţionarea operatorilor la bursele de mărfuri
- Capitolul 7 Reguli de prudenta şi de protecţie a investitorilor
- Secţiunea 1 Reguli minime de conduita pentru membrul bursei de mărfuri, broker şi trader
(1) Orice operator la bursa de mărfuri este obligat:
a) să notifice consiliului bursei de mărfuri, în termen de maximum 24 de ore, orice măsura disciplinară luată de C.N.V.M., de alta societate de bursa sau casa de compensație, autoritate de reglementare ori supraveghere împotriva să sau a oricărui client al sau;
b) să notifice consiliului bursei de mărfuri, în termen de maximum 24 de ore, orice măsura disciplinară luată împotriva unui client al sau, care conduce la o restrângere semnificativă a activității acelui client.
(2) Consiliul bursei de mărfuri este obligat să notifice C.N.V.M., în termen de maximum 24 de ore, orice măsura disciplinară luată împotriva oricărui operator sau angajat al societății de bursa.
(3) Brokerul este obligat să informeze conducerea societății de bursa și pe reprezentantul compartimentului de control intern cu privire la orice reclamații ale clienților săi în legătura cu activitatea sa. Membrii burselor trebuie să țină evidenta tuturor acestor reclamații, astfel încât acestea să poată fi puse în orice moment, la cerere, la dispoziția C.N.V.M.