Articolul 68
Art. 68 din REGULAMENT nr. 4 din 3 decembrie 2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate
- Titlul III Autorizarea/avizarea şi funcţionarea operatorilor la bursele de mărfuri
- Capitolul 7 Reguli de prudenta şi de protecţie a investitorilor
- Secţiunea 1 Reguli minime de conduita pentru membrul bursei de mărfuri, broker şi trader
(1) Membrii burselor de mărfuri trebuie să elaboreze și să aplice proceduri interne de supraveghere și control al activității curente, care trebuie să fie actualizate periodic pentru a fi în concordanta cu reglementările în vigoare.
(2) Procedurile interne trebuie să cuprindă reguli de conduita a conducerii administrative, a reprezentanților compartimentului de control intern, a brokerilor, angajaților și colaboratorilor cu privire la cel puțin următoarele aspecte:
a) obligația de a asigura confidențialitatea datelor și informațiilor obținute de la clienți, precum și a celor ce decurg din activitatea aferentă fiecărei funcții;
b) tranzacțiile cu instrumente financiare derulate în contul personalului angajat și/sau inițiat;
c) interdicția de a primi beneficii sau avantaje din partea unor terți, care ar putea influenta conduita brokerilor sau a persoanelor angajate și care ar aduce prejudicii intereselor unui client.
(3) Membrii burselor de mărfuri nu trebuie să acționeze astfel încât să pericliteze, să poată fi considerat că periclitează sau să inducă o situație care poate să prejudicieze fondurile și valorile clienților ori piața reglementată pe care tranzacționează și să se asigure ca brokerii și angajații nu se vor comporta în acest mod.