Articolul 178
Art. 178 din REGULAMENT nr. 4 din 3 decembrie 2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate
- Titlul VIII Organizarea evidentelor şi asigurarea raportărilor
- Capitolul 1 Societatea de bursa şi bursele de mărfuri
(1) Societatea de bursa are obligația de a transmite trimestrial C.N.V.M. o raportare privind evoluția principalilor indicatori economico-financiari, după structura bilanțului anual raportat Ministerului Finanțelor Publice, situația activelor financiare cu grad mare de lichiditate, balanța analitica de verificare transmisă electronic, lista cuprinzând membrii bursei/burselor de mărfuri și traderii care au încheiat tranzacții în perioada de raportare, precum și, dacă este cazul, cauzele ce au determinat apariția unor modificări față de conținutul listei anterioare. Raportările se transmit C.N.V.M. în cel mult 10 zile de la expirarea termenului pentru care se face raportarea.
(2) C.N.V.M. are dreptul să inspecteze în orice moment toate registrele, înregistrările contabile, operațiunile și incintele aflate în folosința societății de bursa.
(3) Societatea de bursa este obligată să păstreze registrele-jurnal cel puțin 5 ani. Registrele-jurnal vor putea fi verificate oricând, la cererea C.N.V.M.