Articolul 11
Art. 11 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 202 din 18 decembrie 2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere
- Capitolul 2 Regimul de folosire a zonei costiere proprietate publică
- Secţiunea 1 Regimul de folosire libera, de servituți și de expropriere
(1) Utilizarea zonei costiere aflate în proprietatea publică a statului se va face în mod liber pentru imbaiere și plaja, plimbare, sporturi nautice, pescuit sportiv și recreativ, navigație, în cazurile în care acestea nu necesita lucrări și/sau instalații de orice fel.
(2) Utilizarile zonei costiere pentru activități care implica pericole, obținerea de profit sau care necesita lucrări și instalații sunt permise numai în limitele prezentei ordonanțe de urgență sau ale unor legi speciale.
(3) Administrația publică locală și autoritatea publică centrala pentru protecția mediului și gospodărirea apelor pot limita sau interzice circulația publicului în zona costiera, în anumite perioade sau în anumite zone vulnerabile din punct de vedere al protecției mediului.