Articolul 15
Art. 15 din LEGEA nr. 672 din 19 decembrie 2002 privind auditul public intern
- Capitolul III Desfășurarea auditului public intern
(1) Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităților desfășurate într-o entitate publică, cel puțin o dată la 4 ani, inclusiv asupra activităților entităților aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acesteia, după caz, iar prioritizarea misiunilor de audit intern se face pe baza analizei de risc și a solicitărilor Curții de Conturi a României.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , la elaborarea planului multianual, conducătorul entității sau organul de conducere colectivă/colegială poate aproba depășirea termenului de 4 ani, cu cel mult un an, la propunerea fundamentată a conducătorului compartimentului de audit public intern.
(3) Auditul public intern prevăzut de prezenta lege, desfășurat de către autoritățile și instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale nu se exercită asupra activității de informații pentru realizarea securității naționale, respectiv cu privire la datele și informațiile obținute, identitatea surselor de informații, metodele și mijloacele concrete utilizate, precum și la alte date și informații specifice.