Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 637 din 7 decembrie 2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolventei
- Titlul I Raporturile cu state straine, în general
- Capitolul 1 Dispozitii generale
(1) Prezenta lege se aplică în urmatoarele situații:
a) în cazul în care este solicitata asistența în România de către o instanța străină sau de către un reprezentant strain, în legătură cu o procedură străină de insolventa;
b) în cazul în care este solicitata asistența într-un stat strain în legătură cu o procedură care se desfășoară potrivit *) privind procedura reorganizarii judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumita în continuare procedura română de insolventa;
c) în cazul desfășurării concomitente a unei proceduri române de insolventa și a unei proceduri straine de insolventa referitoare la acelasi debitor;
d) în cazul în care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat strain sunt interesate să solicite deschiderea în România a procedurii prevăzute de *), republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau sa participe în cadrul unei proceduri deschise.
(2) Prezenta lege nu se aplică în cazul unei proceduri de insolventa care are ca obiect:
a) bănci, cooperative sau alte institutii de credit;
b) societăți și agenti de asigurare;
c) societăți de servicii de investitii financiare, organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, societăți de administrare a investitiilor;
d) societăți de bursa, membri ai burselor de marfuri, case de compensatie, membri compensatori ai burselor de marfuri, societăți de brokeraj, traderi.
*) privind procedura reorganizarii judiciare și a falimentului, republicată, a fost abrogata de , .