Articolul 12
Art. 12 din LEGE Nr. 34 din 30 mai 1994 privind impozitul pe venitul agricol
În situația de pierdere a recoltei din cauza calamităților naturale, venitul impozabil, se reduce proporțional cu ponderea producției calamitate, determinata din raportarea acesteia, la producția medie realizată în ultimii 3 ani cu producții normale în unitatea administrativ-teritorială respectiva.
Reducerea se acordă pe baza cererii de scădere, depusa în termen de 5 zile de la producerea fenomenului de calamitate, la Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat judeteana sau la Administrația financiară a sectorului agricol Ilfov. În termen de 10 zile de la înregistrarea cererii, organele financiare sesizate vor efectua, la fața locului, constatarea pagubelor produse, în prezenta proprietarului sau deținătorului terenului și a reprezentantului de specialitate agricolă al administrației locale.
Reducerea impozitului se acordă o singură dată, pe baza constatărilor făcute, începând cu ultimul termen de plată, respectiv 15 noiembrie.