Articolul 7
Art. 7 din LEGE nr. 33 din 27 mai 1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică
- Capitolul II Utilitatea publică și declararea ei
(1) Utilitatea publică se declară de către Guvern pentru lucrările de interes național și de către consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București pentru lucrările de interes local.
(2) Pentru lucrările de interes local care se desfășoară pe teritoriul mai multor județe, utilitatea publică este declarată de o comisie compusă din președinții consiliilor județene respective. În caz de dezacord, utilitatea publică în cauză poate fi declarată de către Guvern.
(3) Pentru orice alte lucrări decât cele prevăzute la art. 6 , utilitatea publică se declară, pentru fiecare caz în parte, prin lege.
(4) Tot prin lege se poate declara utilitatea publică în situații excepționale, în cazul în care - indiferent de natura lucrărilor - sunt supuse exproprierii lăcașuri de cult, monumente, ansambluri și situri istorice, cimitire, alte așezăminte de valoare națională deosebită ori localități urbane sau rurale în întregime.