Începe proba gratuită

DECIZIE nr. 131 din 9 decembrie 2002 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice

Articolul 11

Articolul 11

Art. 11 din DECIZIE nr. 131 din 9 decembrie 2002 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice

(1) În cazurile în care prezenta decizie impune solicitantului sau titularului autorizației generale obligația transmiterii unor documente către ANRC, transmiterea acestora se poate efectua către sediul central sau oficiul teritorial al ANRC în a cărui raza se situeaza domiciliul/sediul solicitantului/titularului autorizației generale numai în unul dintre următoarele moduri:

a) prin depunere, personal sau de către un reprezentant al solicitantului/titularului autorizației generale, sub luare de semnatura;

b) prin serviciul de trimitere recomandată cu confirmare de primire;

c) ca înscris în forma electronică, căruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.

(2) Este considerată data a transmiterii, după caz, data înscrierii în registrul general de intrare-ieșire a corespondentei al ANRC, data confirmării primirii prin serviciul de trimitere recomandată cu confirmare de primire sau data confirmării primirii înscrisului în forma electronică.

(3) Personalul ANRC nu va divulga către terți informațiile cuprinse în documentele transmise decât în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.