Începe proba gratuită

DECIZIE nr. 131 din 9 decembrie 2002 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice

Articolul 10

Articolul 10

Art. 10 din DECIZIE nr. 131 din 9 decembrie 2002 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice

(1) În scopul realizării unei evidente oficiale a furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice ANRC întocmește și actualizează Registrul public al furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice, disponibil pe pagina de Internet a ANRC.

(2) În Registrul public al furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice sunt înscrise următoarele date privitoare la fiecare furnizor:

a) datele de identificare;

b) numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal sau codul unic de înregistrare;

c) tipurile de rețele și servicii de comunicații electronice pe care are dreptul să le furnizeze;

d) data nașterii dreptului de a furniza fiecare tip de rețea sau serviciu de comunicații electronice;

e) tipurile de rețele și servicii de comunicații electronice pe care le furnizează efectiv sau pe care intenționează să le furnizeze;

f) zona geografică în care furnizează rețelele și serviciile de comunicații electronice;

g) mențiuni privind suspendarea sau încetarea dreptului de a furniza tipurile de rețele și servicii de comunicații electronice.