Începe proba gratuită

ORDIN nr. 923 din 20 noiembrie 2002 privind condiţiile de valorificare a medicamentelor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din ORDIN nr. 923 din 20 noiembrie 2002 privind condiţiile de valorificare a medicamentelor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

(1) În scopul preluării, transmiterii cu titlu gratuit, utilizării sau, după caz, distrugerii medicamentelor prevăzute la art. 1, se înființează o comisie la nivelul unității spitalicești care face preluarea.

(2) Comisia prevăzută la alin. (1) va fi formată din 5 membri, având următoarea componenta: un medic și un medic epidemiolog din cadrul direcției de sănătate publică, un economist, un farmacist și un consilier juridic din cadrul unității spitalicești desemnate pentru preluare.

(3) Nominalizarea membrilor comisiei prevăzute la alin. (2), precum și a președintelui acesteia se face de către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.