Articolul UNIC

Se ratifica Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, cu ocazia Conferintei Națiunilor Unite pentru mediu și dezvoltare.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 17 februarie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 18 aprilie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ADRIAN NASTASE

CONVENȚIA-CADRU A NAȚIUNILOR UNITE asupra schimbărilor climatice *)

Părțile la prezenta convenție, constiente ca schimbările climei planetei și efectele lor nefaste sunt un motiv de ingrijorare pentru întreaga omenire, preocupate de faptul ca activitatea omeneasca a făcut sa crească sensibil concentratiile de gaze cu efect de sera în atmosfera, ca aceasta creștere intensifica efectul de sera natural și ca va rezultă, în medie, o încălzire suplimentară a suprafeței terestre, pe care risca sa o suporte ecosistemele naturale și omenirea, notând ca cea mai mare parte a gazelor cu efect de sera emise în lume, în trecut și în momentul de fața, își au originea în țările dezvoltate, ca emisiile pe locuitor în țările în curs de dezvoltare sunt încă relativ slabe, iar ca partea emisiilor totale imputabilă țărilor în curs de dezvoltare va fi în creștere pentru a le putea permite satisfacerea nevoilor lor sociale și de dezvoltare, constiente de rolul și importanța absorbantilor și rezervoarelor de gaze cu efect de sera în ecosistemele terestre și marine, notând ca prognoza schimbărilor climatice este afectată de un mare număr de incertitudini, mai ales în ceea ce privește derularea lor în timp, amploarea și caracteristicile lor regionale, constiente de caracterul global al schimbărilor climatice, care cere ca toate țările sa coopereze și sa participe la o acțiune internationala, eficace și corespunzătoare, potrivit responsabilităților lor comune, dar diferențiată în funcție de capacitatea și situația lor socială și economică, reamintind dispozițiile pertinente ale Declarației Conferintei Națiunilor Unite asupra mediului, adoptată la Stockholm la 16 iunie 1972, reamintind ca, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite și principiile de drept internațional, statele care au dreptul suveran de a exploata propriile lor resurse, potrivit propriei lor politici de mediu și dezvoltare, au și datoria de a face astfel ca activitățile exercitate, în limitele jurisdicției lor sau sub controlul lor, sa nu cauzeze daune mediului în alte state sau regiuni care nu depind de nici o jurisdicție naționala, reafirmind ca principiul suveranității statelor trebuie să se afle la baza cooperării internaționale destinate să facă fața schimbărilor climatice, considerind ca este dreptul statelor sa adopte o legislație eficace în materie de mediu, ca normele, obiectivele de gospodărire și prioritățile ecologice trebuie să reflecte condițiile de mediu și dezvoltare în care ele se înscriu și ca normele aplicate de unele tari risca să fie nepotrivite și prea costisitoare pe plan economic și social pentru alte tari, în special pentru țările în curs de dezvoltare, reamintind dispozițiile Rezoluției nr. 44/228 a Adunării generale din 22 decembrie 1989 referitoare la Conferința Națiunilor Unite asupra mediului și dezvoltării, și rezoluțiile sale nr. 43/53 din 6 decembrie 1988, 44/207 din 22 decembrie 1989, 45/212 din 21 decembrie 1990 și 46/169 din 19 decembrie 1991 asupra protecției climei mondiale pentru generatiile prezente și viitoare, reamintind, deopotrivă, dispozițiile Rezoluției nr. 44/206 a Adunării generale din 22 decembrie 1989 asupra eventualelor efecte nefaste ale unei cresteri a nivelului marilor față de insule și de zonele de coasta, mai ales față de zonele de coasta puțin înalte, precum și dispozițiile pertinente ale Rezoluției sale nr. 44/172 din 19 decembrie 1989 privind aplicarea planului de acțiune pentru combaterea desertificarii, reamintind, în plus, Convenția de la Viena din 1985 privind protecția stratului de ozon și Protocolul de la Montreal din 1987 privind substantele care epuizează stratul de ozon, adoptat și modificat la 29 iunie 1990, luând nota de declarația ministerială a celei de-a doua Conferințe mondiale asupra climei, adoptată la 7 noiembrie 1990, constiente de valoarea lucrărilor de analiza efectuate de numeroase state asupra schimbărilor climatice și de contribuțiile importante aduse de Organizația Meteorologica Mondială, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu și alte organe, organizații și organisme ale Națiunilor Unite, precum și alte organisme internaționale și interguvernamentale, în schimbul de rezultate ale cercetărilor științifice și în coordonarea cercetării, constiente ca măsurile care permit să se înțeleagă schimbările climatice și să se facă fața acestora au o eficacitate pentru mediu și o eficacitate socială și economică maxime, dacă ele se bazează pe consideratii științifice, tehnice și economice corespunzătoare și dacă ele sunt constant reevaluate în lumina noilor progrese realizate în aceste domenii, știind ca diferite măsuri luate pentru a face fața schimbărilor climatice își pot găsi în ele însele justificarea economică și pot, de asemenea, să contribuie la rezolvarea altor probleme de mediu, știind, în egala măsura, ca țările dezvoltate trebuie să acționeze imediat și cu suplete, pe baza unor prioritati clar definite, ceea ce va constitui o primă etapa spre strategii de ansamblu la nivel mondial, național și, eventual, regional, aceste strategii de riposta trebuind sa țină cont de toate gazele cu efect de sera și sa ia în considerație, asa cum se cuvine, rolul fiecăruia în intensificarea efectului de sera, știind, în plus, ca țările situate la o înălțime mica față de nivelul marii și alte tari insulare mici, țările având zone de coasta puțin înalte, zone aride sau semiaride sau zone supuse inundațiilor, secetei și desertificarii, precum și țările în curs de dezvoltare având ecosisteme muntoase fragile sunt deosebit de vulnerabile la efectele nefaste ale schimbărilor climatice, constiente de dificultățile deosebite pe care le vor cunoaște țările, în special țările în curs de dezvoltare a căror economie este deosebit de tributara producției, utilizării și exportului de combustibili fosili, în urma măsurilor luate pentru a limita emisiile de gaze cu efect de sera, afirmind ca măsurile luate pentru a evita schimbările climatice trebuie să fie strins coordonate cu dezvoltarea socială și economică, pentru a evita orice incidența nefasta asupra acesteia din urma, ținând cont de nevoile prioritare legitime ale țărilor în curs de dezvoltare, și anume o creștere economică durabila și eradicarea saraciei, constiente ca toate țările și, mai ales, țările în curs de dezvoltare trebuie să poată avea acces la resursele necesare unei dezvoltări sociale și economice durabile și ca, pentru a avansa spre acest obiectiv, țările în curs de dezvoltare trebuie să sporeasca consumul lor de energie, nepierzând din vedere ca este posibil să se ajungă la un mai bun randament energetic și să se controleze emisiile de gaze cu efect de sera într-un mod general și, mai ales, aplicind tehnologii noi în condiții avantajoase din punct de vedere economic și social, hotărîte sa ocroteasca sistemul climatic pentru generatiile prezente și viitoare, au convenit ceea ce urmează: