Începe proba gratuită

LEGE Nr. 24 din 6 mai 1994 pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992

Articolul 14

Reglementarea diferendelor

Articolul 14

Reglementarea diferendelor

Art. 14 din LEGE Nr. 24 din 6 mai 1994 pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992

1. În caz de diferend între doua sau mai mult de doua părți privind interpretarea sau aplicarea convenției, părțile interesate se straduiesc sa îl regleze pe calea negocierii sau prin orice alt mijloc pașnic la alegerea lor.

2. Când ratifica, accepta sau aproba convenția sau adera la aceasta sau în orice moment care urmează acestora, o parte care nu este o organizație regionala de integrare economică poate declara, printr-un instrument scris depus depozitarului, ca, față de orice diferend legat de interpretarea sau aplicarea convenției, ea recunoaște ca obligatoriu de drept și în afară unei înțelegeri speciale referitoare la orice parte care accepta aceeași obligație:

a) supunerea diferendului Curții Internaționale de Justiție;

b) arbitrajul, conform procedurii pe care o va adopta imediat ce va fi posibil conferința părților printr-o anexa consacrată arbitrajului.

O parte care este o organizație regionala de integrare economică poate face, în materie de arbitraj, o declarație în acest sens, conform procedurii vizate la alin. b).

3. Declarația facuta în aplicarea paragrafului 2 rămâne în vigoare la expirarea sa conform prevederilor sale sau până la expirarea unei perioade de 3 luni de la data la care notificarea scrisă a revocării acestei declarații a fost depusa la depozitar.

4. Depunerea unei noi declarații, notificarea revocării unei declarații sau expirarea unei declarații nu afectează cu nimic o procedură începută la Curtea Internationala de Justiție sau la tribunalul arbitral, cu condiția ca părțile la diferend sa nu convină altfel.

5. Sub rezerva paragrafului 2, dacă la expirarea termenului de 12 luni de la data la care o parte a notificat unei alte părți existenta unui diferend între ele, părțile interesate nu au ajuns la rezolvarea diferendului dintre ele folosind mijloacele descrise la paragraful 1, diferendul, la cererea uneia dintre părțile la diferend, este supus concilierii.

6. O comisie de conciliere a fost creata la cererea oricăreia dintre părțile la diferend. Comisia este compusa din membrii desemnați, în număr egal, de fiecare parte interesată și dintr-un președinte ales de comun acord de membrii desemnați de părți. Comisia prezintă o recomandare pe care părțile o examinează cu buna-credința.

7. Conferința părților va adopta, de îndată ce va fi posibil, o procedură complementara de conciliere într-o anexa consacrată concilierii.

8. Dispozițiile prezentului articol se aplică oricărui instrument juridic conex pe care conferința părților îl poate adopta, cu condiția ca instrumentul sa nu dispună altfel.