Articolul 8
Art. 8 din LEGE nr. 550 din 14 octombrie 2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local
- Capitolul II Reguli comune privind vanzarea spatiilor comerciale sau de prestări de servicii
(1) În vederea vanzarii spatiului comercial sau de prestări de servicii, comisia stabileste un pret minim de vanzare, pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii. Evaluatorul va fi selectat de comisie prin licitație publică organizata în termen de 10 zile de la constituirea comisiei.
(2) Prețul minim de vanzare, stabilit potrivit alin. (1), va fi avut în vedere ca baza de negociere, în cazul vanzarii prin negociere directa, respectiv va fi cuprins în oferta de vanzare prin licitație publică cu strigare.
(3) Raportul de evaluare și stabilirea pretului de vanzare pot fi contestate de persoanele interesate, în termen de 5 zile de la depunerea raportului, la sectia de contencios administrativ a tribunalului. Judecata se face de urgenta, cu citarea contestatorului, a comisiei și a evaluatorului. Comisia este reprezentata de președintele acesteia. Participarea procurorului este obligatorie. Hotărârea este definitivă și irevocabila.