Începe proba gratuită

LEGE nr. 550 din 14 octombrie 2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local

Articolul 21

Articolul 21

Art. 21 din LEGE nr. 550 din 14 octombrie 2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local

  1. Capitolul IV Vanzarea spatiilor comerciale sau de prestări de servicii prin licitaţie publică cu strigare

(1) Comisia va face public anunțul de vanzare a spatiilor prevăzute în lista aprobata potrivit art. 5, în termen de 15 zile de la aprobarea listei.

(2) Anunțul de vanzare va cuprinde:

a) denumirea și sediul vânzătorului, precum și individualizarea spatiului supus vanzarii;

b) locul, data și ora începerii licitației;

c) numele, prenumele și numărul de telefon ale persoanei desemnate sa dea relatii suplimentare;

d) documentele necesare pentru participarea la licitație;

e) garantia de participare la licitație, constituita potrivit legii; garantia de participare la licitație nu poate fi mai mica decat suma cheltuielilor ocazionate de organizarea și desfășurarea procedurilor de vanzare a spatiului comercial sau de prestări de servicii, inclusiv publicitatea și intocmirea raportului de evaluare;

f) taxa de participare la licitație.

(3) Sunt considerate documente necesare pentru participarea la licitație:

a) pentru societăți comerciale și organizații cooperatiste:

Partea introductiva a literei a) a alin. (3) al .

1. copie de pe certificatul de inmatriculare eliberat de oficiul registrului comerțului, de pe actul constitutiv, inclusiv de pe toate actele aditionale relevante și de pe certificatul de înregistrare fiscala;

2. scrisoare de bonitate financiară, eliberata de o banca comerciala română;

3. dovada privind achitarea obligațiilor fiscale, prin prezentarea unui certificat de atestare fiscala, eliberat de organul fiscal competent;

4. declaratie pe propria raspundere a reprezentantului legal al societatii comerciale sau al organizației cooperatiste, din care să rezulte ca aceasta nu se afla în reorganizare judiciara sau faliment;

Punctul 4 al literei a) a alin. (3) al .

b) pentru comercianti sau prestatori de servicii, persoane fizice sau asociații familiale: copie de pe actul de identitate și de pe autorizatia de functionare eliberata de autoritatea competentă sau de pe actul legal de constituire, după caz, precum și de pe certificatul de atestare fiscala eliberat de organul fiscal competent.

(4) Anunțul de vanzare se publică în unul sau mai multe cotidiene locale și naționale de larga circulatie și se afișează la sediul vânzătorului, cu cel mult 30 de zile, dar nu mai puțin de 15 zile, înainte de data tinerii licitației.