Articolul 4
Art. 4 din ORDONANTA Nr. 19 din 27 ianuarie 1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe
Pentru realizarea locuintelor proprietate personala se acordă, o singură dată, o subvenție de la bugetul de stat de până la 30% din valoarea locuinței la data finalizarii acesteia, în functie de venitul lunar mediu net pe membru de familie, urmatoarelor categorii:
a) tinerilor căsătoriti care au fiecare vârsta de până la 35 de ani impliniti până la finele anului calendaristic în care are loc contractarea, precontractarea sau repartitia locuinței;
b) invalizilor de gradul I și II;
c) persoanelor cu handicap;
d) ranitilor, familiilor și parintilor celor decedati, ca urmare a participării la victoria Revolutiei din decembrie 1989;
e) persoanelor și familiilor care își schimba domiciliul din orașe la sate și lucreaza în agricultura sau silvicultura;
f) personalului calificat din invatamant și sănătate care are sau își schimba domiciliul la sate;
g) persoanelor și familiilor care își schimba domiciliul dintr-un sat în alt sat pentru a lucra pamantul pe care l-au primit conform
, republicată.
Persoanele fizice care, potrivit alin. 1, pot beneficia de subventii în sume fixe vor depune cereri pentru acordarea subventiilor respective la consiliile locale, care, după verificare, le vor inscrie în tabele nominale ce vor fi supuse spre aprobare comisiilor special constituite la nivelul consiliilor judetene și al Consiliului General al Municipiului București.
Plafoanele de venit lunar mediu net pe membru de familie, pentru acordarea subventiilor prevăzute la alin. 1 sunt cele stabilite conform prevederilor alin. (2) al art. 8 din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată cu modificările și completările ulterioare.
a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANTA nr. 76 din 30 august 2001, .