Articolul 1
Art. 1 din ORDONANTA Nr. 19 din 27 ianuarie 1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe
Lucrarile tehnico-edilitare, conexe ansamblurilor de locuinte necesare punerii în functiune a locuintelor aflate în diferite stadii de execuție, se vor efectua corelat cu programul de realizare și punere în functiune a locuintelor, iar finantarea se va asigura din sursele proprii ale beneficiarilor, din credite bancare angajate de agentii economici și din alocatii de la bugetele locale, inclusiv pe seama transferurilor de la bugetul de stat destinate investitiilor în infrastructura, conform prevederilor legii bugetare anuale.
Pentru lucrarile tehnico-edilitare ai caror beneficiari finali sunt agenti economici, autoritățile publice locale, în condițiile în care, pentru realizarea acestor lucrari, au contribuit cu fonduri din bugetele locale, vor incheia conventii pentru recuperarea de la agentii economici respectivi a sumelor astfel avansate; sumele încasate pe baza unor asemenea conventii se vor face venit la bugetele locale ale unităților administrative pe a caror raza teritoriala au fost realizate investițiile respective.