Articolul 3
Art. 3 din ORDONANTA Nr. 18 din 21 ianuarie 1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici
privind modificarea nivelului majorărilor de întârziere datorate pentru neplata în termen a veniturilor cuvenite bugetului, aprobată prin Legea nr. 114/1992, se modifica și se completează după cum urmează:
- După alineatul 1 al articolului 1 se introduc doua noi alineate, având următorul cuprins:
"La același nivel se stabilesc și se încasează și majorările de întârziere pentru nevirarea sumelor datorate, potrivit legii, la bugetul asigurărilor sociale de stat: fondul de șomaj, fondul pentru pensia suplimentară, precum și la fondurile speciale: pentru cercetare - dezvoltare; pentru modernizarea drumurilor publice; pentru asigurările sociale ale agricultorilor; de risc și accident pentru protecția specială a persoanelor handicapate; pentru sănătate; pentru protejarea asiguraților; pentru învățământ; pentru dezvoltarea sistemului energetic.
Majorările de întârziere nu pot depăși cuantumul sumelor datorate."