Începe proba gratuită

DECRET nr. 156 din 24 decembrie 1975 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Apelor, direcţiilor apelor şi oficiilor de gospodărire a apelor

Articolul 36

Articolul 36

Art. 36 din DECRET nr. 156 din 24 decembrie 1975 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Apelor, direcţiilor apelor şi oficiilor de gospodărire a apelor

  1. Capitolul 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale

Preluarea unităților și activităților prevăzute la art. 31, 32, 33, 34 și 35 se face împreună cu activul și pasivul, indicatorii de plan, contractele economice în curs, arhiva, spațiile de lucru, laboratoarele, atelierele de deservire, bazele de reparații, dotările, personalul de specialitate, aferente, precum și cu cota-parte din personalul compartimentelor functionale economico-administrative ce deservesc activitățile ce se preiau, pe data de 1 ianuarie 1976.

Personalul preluat potrivit prevederilor alineatului precedent se considera transferat în interesul serviciului.

* Anexa a fost comunicată instituțiilor interesate.

** Prin Decretul nr. 92/1984, publicat în Buletinul Oficial nr. 21 din 19 martie 1984, Trustul de lucrări hidrotehnice speciale București a fost reorganizat pentru executarea lucrărilor în acord global, prin preluarea acestora în antrepriza, sub denumirea de "Trust-antrepriza generală de lucrări hidrotehnice speciale București".

Structura organizatorică tip pentru trusturile de antrepriza generală a fost aprobată prin același decret - anexa nr. 5 d) - care a fost comunicată instituțiilor interesate.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.