Articolul 13
Art. 13 din DECIZIE nr. 114 din 14 octombrie 2002 privind dreptul la replica şi rectificare
(1) Persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea unor fapte inexacte și care doresc sa beneficieze de rectificare vor transmite în scris, la sediul postului care a difuzat programul incriminat, o cerere care va conține următoarele:
a) numele persoanei care se considera vătămată, adresa acesteia, telefonul sau orice alt mijloc care să facă posibila contactarea sa rapida și eficienta;
b) serviciul de programe în cadrul căruia s-a difuzat emisiunea în care s-a produse lezarea, data și ora difuzării, denumirea emisiunii;
c) faptele inexacte pentru care se solicita rectificarea;
d) motivarea cererii.
(2) În cazul minorilor în vârsta de până la 14 ani cererea va fi semnată de părinți sau de reprezentantul legal; pentru cei cu varste între 14 și 18 ani cererea va fi semnată de aceștia și de părinți sau de reprezentantul legal.